
Ce este MentorWeek
MentorWeek este un program de mentorat dedicat medicilor stomatologi care tratează copii și își doresc să înțeleagă în profunzime atât partea clinică, cât și cea relațională a practicii zilnice.
Timp de cinci zile, vei fi alături de Dr. Silvia Omer în clinica EDA Dent Timișoara, cu acces direct la proceduri precum consultații pedodontice, tratamente dentare, frenectomii sau inhalosedare, dar și la discuțiile care dau sens fiecărui pas: cum se construiește un plan de tratament, cum se gestionează un copil emoționat, cum se câștigă încrederea părinților.
Dincolo de partea clinică, MentorWeek este despre felul în care înveți să gândești deciziile medicale, să comunici cu pacienții, să creezi încredere acolo unde există teamă. Este despre a înțelege dinamica unei echipe și a descoperi cum se clădește o practică pe termen lung, bazată pe recomandări și relații autentice.
Este o săptămână care îți oferă atât răspunsuri concrete, cât și încredere pentru a-ți dezvolta propriul drum în stomatologia pediatrică.
Ce include programul
Mentorat 1 la 1, 5 zile consecutive (luni–vineri), alături de dr. Silvia Omer în clinica EDA Dent Timișoara

5-6 ore/zi în cabinet, ca observator activ și mâna dreaptă a medicului în proceduri precum: inhalosedare, frenectomii, tratamente dentare, consultații pedodontice

1h30/zi pentru discuții zilnice: analizăm planuri de tratament, discutăm despre abordarea pacientului copil, retenție și relația cu părinții

lucrul în echipă: observi cum se coordonează medicul și asistenta pentru a crea o experiență prietenoasă și în deplină siguranță pentru copil
Program MentorWeek
Luni
09:00-14:00 asistare la scaun, în cabinet
14:00-15:30 discuții
Marți
13:00-14:30 discuții
14:30-20:30 asistare la scaun, în cabinet
Miercuri
09:00-14:00 asistare la scaun, în cabinet
14:00-15:30 discuții
Joi
13:00-14:30 discuții
14:30-20:30 asistare la scaun, în cabinet
Vineri
09:00-14:00 asistare la scaun, în cabinet
14:00-15:30 discuții
Tratamentele la care vei asista în cabinet
- tratamente dentare pedodontice:
- pulpectomii pe dinți temporari
- obturații de canal
- obturații coronare
- aplicarea coroanelor pedodontice
- reconstrucția dinților frontali cu cape din celuloid
- extracții dentare
- frenectomii cu laser
- tratamente realizate sub inhalosedare
De asemenea, vei observa:
- consultații de primă vizită
- discuția cu părintele
- abordarea copilului
- etapizarea și prezentarea planului de tratament
Ce primești în plus
Suport scris & diplomă participare
Mentorat online
Posibilitatea unui contract de colaborare

Dr. Silvia Omer
Dr. Silvia Omer este medic stomatolog pediatru în cadrul clinicii EDA Dent Timișoara, unde abordează tratamentele pentru copii și adolescenți cu accent pe prevenție, comunicare blândă și implicarea părinților în fiecare etapă a procesului terapeutic. În activitatea sa clinică utilizează frecvent inhalosedarea cu protoxid de azot, tratamente minim-invazive și protocoale adaptate nivelului de cooperare al fiecărui copil. Deține competențe în inhalosedare și experiență în frenectomii realizate modern, cu ajutorul laserului, ceea ce îi permite să ofere soluții sigure și eficiente în cazurile complexe.
Este absolventă a Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și are un parcurs profesional completat de participarea la numeroase cursuri și congrese de specialitate, atât în țară, cât și internațional. În paralel, este activă în zona educațională, susținând prezentări și sesiuni practice pentru medici dentiști în cadrul programelor ADOM și GC, pe teme precum coroanele pediatrice, tratamentele pulpare, obturațiile și restaurările directe.
Ceea ce o diferențiază pe Dr. Omer este modul în care explică și contextualizează fiecare pas, oferind claritate atât pacienților și părinților, cât și colegilor aflați în formare. Un mentor valoros știe să transmită logica din spatele deciziilor sale, iar Dr. Omer reușește să transforme fiecare situație clinică într-o lecție utilă și memorabilă.
Date importante
5 zile
Mentorat 1 la 1
4500 lei
Cost integral program
1 loc / lună
Înscriere cu min. o lună înainte
Rezervă-ți locul
Verifică în calendar săptămânile disponibile și completează formularul de înscriere.


IMPORTANT: înscrierea se face cu minim 1 lună înainte de perioada selectată.
Pentru confirmarea înscrierii la programul MentorWeek este necesară achitarea integrală a taxei de participare.
În cazul în care, din motive obiective, medicul nu mai poate participa și anunță acest lucru cu minimum 2 săptămâni înainte de perioada rezervată, sesiunea de mentorat va fi reprogramată de comun acord cu organizatorii.
Dacă imposibilitatea de participare este anunțată cu mai puțin de 2 săptămâni înainte de perioada rezervată, sesiunea de mentorat va fi reprogramată, însă se va reține o taxă de 10% din valoarea programului.
Contact
Telefon:
E-mail:
